"În contextul în care ştiinţele medicale evoluează în ritm alert – în fiecare an se publică la nivel mondial peste 2 milioane de articole medicale –, este necesar să participăm la conferinţe şi congrese la care să discutăm problemele medicale cu care suntem confruntaţi zi de zi."
Coordonator
"Din dorinţa de a promova cele mai noi descoperiri ale ştiinţei, care influenţează practica medicinei de familie, SAMF organizează mai multe conferinţe naţionale şi locale privind problemele generale şi specifice ale medicinei contemporane."
Coordonator
"Continuând tradiția întâlnirilor științifice estivale, Universitatea de Vară a SAMF este un bun prilej pentru a pune în discuţie problemele ştiintifice care aduc provocări în practica medicului de familie, pentru a putea ridica, în final, calitatea medicinei de familie din ţara noastră."
Coordonator
Datorită succesului Conferinței Naționale anuale de MF, SAMF organizează în premieră Universitatea de Vară MF-cadrul optim pentru perfecționarea medicilor de familie prin stabilirea unor colaborări între liderii de opinie și medicii din toată țara, precum și a unor strânse parteneriate cu proiectele științifice ale SAMF.
Cursurile sunt susținute de cadre didactice de prestigiu din domeniul MF și alte specialități; se desfășoară pe parcursul a 5 zile într-un cadru ce îmbină știința cu relaxarea și socializarea. Cursul are prelegeri teoretice, discuții interactive pe cazuri clinice, ateliere de lucru s.a.
În acest cadru relaxat, aveți ocazia să discutați liber cu specialiștii prezenți și să vă perfecționați continuu.
Organizator: SOCIETATEA ACADEMICA DE MEDICINA A FAMILIEI
Coordonatori Stiintifici: Prof. Dr. Dumitru MATEI
Prof. Dr. Viorela ENACHESCU
Prof. Dr. Adrian RESTIAN
Durata: 5 zile; 5-6 ore/zi
Data: 2 - 6 Sep. 2018 - D-J (5 zile curs, 4 nopti cazare si mic-dejun)
Loc: Mistral Resort - Moeciu, Brasov
Numar de participanti: 60/serie (numarul de locuri este strict limitat)
CREDITARE: 30 credite EMC
– cursurile vor fi sustinute de cadre didactice de prestigiu din MF;
– cursul se va desfasura sub forma de prelegeri teoretice, discutii interactive pe marginea unor cazuri clinice, ateliere de lucru s.a.
– cursantii vor primi prezentarile/cursurile in format CD-DVD.
Cursul este creditat de catre Colegiul Medicilor.
De asemenea, participantii vor avea parte si de un program social relaxant: plimbări în natură, club, foc de tabără precum și alte surprize.
Data: 2 - 6 Septembrie 2018 (Duminica-Joi)
Loc desfasurare: Mistral Resort - Moeciu, Brasov
Pentru indicatii de traseu Waze [ click ]
Pentru indicatii de traseu Google Maps [ click ]
Accesul este extrem de facil, avand de parcurs 10 km pe un drum nou asfaltat din drumul national 73.
Pentru mai multe informatii [ click ]